o parte din mine, pe capitole

~11.09.2011
Si cand te gandesti ca a spune ceea ce simti poate fi mai greu decat orice pe lumea asta, tot nu-ti vine sa crezi... Si stai, si iar te gandesti. Pana cand? Imagineaza-ti ca brusc esti deja ramolit, si tot nu ti-ai spus "oful"... Cum ar fii? Sa te trezesti la o anumita varsta, plin de regrete, cu toata viata trecuta pe langa tine fara ca tu sa te fi bucurat de ea?... N-ar fi trist? Realizand in acel moment tot ce puteai sa faci, dar nu te-ai incumetat. Fara acel "Ei, si ce?" rostit pe buzele tale...
Daca ar fi dupa mine, eu as spune tot ce am facut si tot ce am trait pana acum, dar nu fac acest lucru pentru ca risc sa fiu criticata si sa aud morala, pe care nu o suport. Da, recunosc, am fost o adevarata adolescenta si am facut TOT ce face un adolescent. De la A la Z, fara regrete si fara sa imi pese de consecinte. Si acum, la fel procedez. Nu-mi pasa, sincer... de ce cred altii, sau de ce zic altii sau de ceea ce vor ei de la mine. In fond, eu imi traiesc viata dupa regulile mele si dupa mintea mea. Acum o sa ziceti ca, daca se intampla asa sau altfel, ce o sa fac? Pai, vad pe moment, nu? O sa imi treaca mie ceva prin cap la momentul respectiv, ca si pana acum.
Vreau intai sa le multumesc alor mei, ca nu m-au "ferecat" ca pe altii si ca nu mi-au impus regulile lor. Am fost, sunt si voi fii mereu recunoscatoare pentru treaba asta. Bine, poate ca am fost si in situatia de a nu ii avea langa mine, pe nici unul din ei cand am fost copil si poate ca am trait pe usile altora, dar asta m-a facut mai puternica si m-a facut o supravietuitoare. Am invatat ca viata nu e ceva premeditat. Viata doar se intampla, si nimeni nu va putea nici macar sa isi imagineze ce se poate intampla...- nu stii niciodata ce sare din joben - ...(fac aluzie la toti cei care se dau drept mari clarvazatori si prevestesc viitorul, la asa-zisele ghicitoare in cafele, cristale, globuri, oglinzi ale sufleului?, in palma, in carti de tarot si in mai stiu eu ce alte pipote de pui).
In fine, toate curg, ca si un rau, care nu stii cum isi schimba cursul sau ce vartejuri are.

Total in afara subiectului, mi-a trecut prin minte o chestie... cum am aparut noi. Oamenii. Pentru ca, sincer, desi cred in Dumnezeu, refuz sa dau crezare acelui capitol din Biblie, intitulat "Facerea"... mi se pare stupid. De ce? Pai, pentru ca Biblia pentru mine este ceva nefondat. De unde, si cine imi poate dovedi mie ca acelea chiar sunt predicile Domnului, si ca acele chestii sau intamplat? Cum unii imi spuneau mie ca faraonii si comorile lor au fost asa, de fatada... Pai, atunci piramidele si toate artefactele gasite prin orasele antice, ce sunt? Pentru mine sunt dovezi ca au existat. Chiar daca acele "comori" care au fost ingropate cu ei nu s-au mai gasit... Deci, sa revenim, vreau dovezi ca tot ce ne spune Biserica despre acest Dumnezeu pe care ei il venereaza asa mult, a fost adevarat. Ca imi aduc ei mie moastele sfantului nu stiu care, gasit nu stiu unde, nu-mi dovedeste nimic. Si sincer, Biserica si acesti preoti care se cred trimisii Lui, incalca MULTE din cele 10 Porunci. Folosesc drept exemplu icoanele. "Sa nu-ti faci chip cioplit sau vreo alta asemanare si sa nu te inchini ei." este una din cele porunci... Cum, daca toata lumea in ziua de azi pupa si face plecaciuni in fata unor picturi care, Sinte Ceruri, SEAMANA cu Iisus sau cu Fecioara Maria. Pe bune acum, nu inteleg, si nici nu am sa inteleg vreodata. Ii numesc satanisti si necredinciosi pe cei care se inchina lui Buddah sau lui Allah, ii considera mai stiu eu ce... SERIOS?!! Pai, voi va inchinati acestui Dumnezeu, care, voi l-ati creat... Singurul lucru SFANT CU ADEVARAT pentru mine, este Sfanta Cruce, desi, in unele momente, nu sunt sigura nici de cruce ca este ceva cu adevarat sfant...
E ceva cu dus-intors, care ma chinuie.
Daca exista un singur Dumnezeu, de ce religia se imparte in atatea ramuri? Gen... penticostali, ortodocsi, catolici etc, etc... M-as duce, pe cuvant, sa- intreb pe un preot... Numeste-ma ateu pentru ca nu cred, dar nu pot. Nu am in ce. "Sa ai intotdeauna credinta, Dumnezeu te ajuta.", da, okay, inteleg. Dar, Dumnezeu este peste tot, si nu trebuie sa me duc la o biserica sau la vreo manastire pentru a crede, sincer. Nu cred pana nu vad.

Am inceput a scrie, si cred ca am cam dat gres. In fine, nu-mi scriu memoriile si nici vreo carte (sper) ca sa am o introducere cum am invatat in scoala...

Este 11 Septembrie. Azi sunt exact 10 ani de la tragedia din America, mai exact din New York unde acel pakistanez, iranian, irakian sau ce era a distrus printr-un kamikaze (nepilotat de el, adica, toata lumea stie care a fost treaba cu zborul ala, sau nu...?) turnurile gemene... Pacat. Nu am apucat sa le vad. Asta e, a fost si este razboi, din cauza americanilor retardati care cred ca ei sunt cei mai destepti si ca lor li se cuvine tot. Haha, mi-ar place sa li se taie craca si lor, si sa revina cu picioarele pe pamant. Lol, au presedinte un negru, dar ei sunt rasisti majoritatea...

Ascult o melodie care ma unge pe suflet... Learn my lesson, care este cantata de Daughtry. Si, asa usor, in miez de noapte, aproape adormita, gandul ma poarta spre el. Da, ca intodeauna, trebuie sa imi amintesc de el. N-am ce face, il iubesc... De 2 ani, si azi imi dau seama ca, asa cum am inceput sa scriu, despre felul in care stai sa te gandesti ca nu spui anumte lucruri, te face sa ai regrete. Desi am zis ca nu am regrete, este adevarat in mare parte. Dar, poate am, unul, poate o sa il am ceva timp de acum inainte. Desi am facut un pas... mi-e frica sa il fac pe al doilea...
... sunt o lasa. Mi-e frica de refuz. Ca niciodata. De fapt, nu de refuz. Mi-e frica ca as putea risca o prietenie care pana acum, pot spune ca a fost frumoasa... Imi amintesc o intrebare, care mi-a fost pusa exact in prima zi cand l-am intalnit. "Ai tatuaj pe gat?", pe un ton curios...

Ar trebui sa ma consider jalnica, dar nu o fac. Mai bine ma duc sa inchei ziua ce tocmai a trecut, cu un somn bine meritat, desi nu am facut mare lucru. Vreau doar sa pun capul pe perna si sa inchid ochii, si sa fie totul exact cum vreau eu...


~12.09.2011
Inca 5 minute si este deja 13... Doua luni de la ziua mea... Wow. Ce repede trece timpu'...
A. Si ce crezi? E MARTI 13... Maine nu fac nimic. Absolut nimic. Stau. Dorm. Doamne, m-a apucat o stare de panica. Si numai din cauza ca maine e marti 13.

Mi-e dor de...
Ingerul meu? Da. Ca asa il consider pe el. Sunt nebuna. Si nu ma pot vindeca... Nu-mi pasa. Cand sunt in preajma lui, totul este perfect. Aerul pe care il respira, as vrea sa-l respir si eu, mereu... Daca acum inchid ochii il vad pe el.
Ciudat, cum de la o zi la alta sentimentele sunt mereu mai puternice si mai pline de dorinta...
Mai bine ma duc sa dorm... sau nu. Celine Dion si super-cunoscuta ei melodie, My heart will go on, tocmai imi rasuna in timpane... Si mi-au dat lacrmile si iar am sa plang, si iar am sa vreau sa ascult ce nu trebuie si iar am sa-mi fac rau singura... Ma intreb oare pana cand am sa ma mai trezesc cu urme de un amestec de rimel cu fard intins pe fata de la lacrimile pe care le plang ochii mei in fiecare seara...

"Dancing bears... Painted wings... Things I almost remember... And a song someone sings once upon a Decemeber... Someone holds me safe and warm..."
Imi aduc aminte de copilarie... Imi aduc aminte de...mama. Care nu prea a fost mai deloc acolo. Ii simt lipsa. Am un gol, pe care nimic si nimeni nu-l va umple vreodata. Stiu ce-a facut, si stiu ce face, si mi-e frica pentru ea... Asa cum e, e mama... si o iubesc... Oare ea stie...? Se gandeste la mine cum ma gandesc eu la ea? Nu cred. N-am insemmnat niciodata prea mult pentru ea. Stiu ca nici eu n-am fost vrun copil minune, si ca nici asa cum a vrut ea n-am fost, si nici n-am sa fiu. Dar totusi... As fi vrut sa fie ea linia mea de sosire la fiecare sfarsit de zi, si sa fie ea prima care imi zambeste dimineata, chiar daca n-ar fii motive... Sa fie mama. Si nu o straina...
Dar asta e. Ea are alta viata... Joaca in alt film. Un film in care eu apar doar ca figurant... Figurant cu replici. Plang pentru ea, desi stiu ca nu merita... dar doare.

Pe de alta parte... Cu tata mi-e bine. Desi... sunt multe chestii si aici... Il fac sa sufere. Pentru ca din cauza mamei inexistente care nu-mi da atentie, ma razbun pe el... Si nu pot sa nu o fac, am incercat... Tata e cel mai bun si cel mai nobil suflet de pe lume, si eu il fac sa planga... Il ignor si tip la el, si-mi bat joc de el.

Just make it stop... someone...